Skip links

Microplastice in cosmetice: Adaptarea produselor la noile reguli

Cuprins:

Utilizarea plasticului într-un mod necontrolat de către toate industriile la nivel mondial are un impact devastator asupra mediului și sănătății oamenilor. Iar acest lucru nu mai reprezintă nici o surpriză pentru nimeni. În contextul de față, Uniunea Europeană (UE) a adoptat măsuri drastice pentru a aborda această problemă presantă. Microplasticele, acele particule de polimeri sintetici de mici dimensiuni, au devenit omniprezente în oceane, râuri și chiar în lanțul alimentar, generând îngrijorări majore pentru biodiversitate și sănătatea umană.

Noul set de reglementări, implementat în cadrul legislației REACH (Regulament on the Registration, Evaluation, Authorization and Restriction of Chemical Substances) a UE privind substanțele chimice, reprezintă un pas hotărât în direcția reducerii poluării prin interzicerea microplasticelor. Aceste reglementări, care vor intra în vigoare în curând, au ca obiectiv principal prevenirea eliberării necontrolate a aproximativ jumătate de milion de tone de microplastice în mediu.

Această inițiativă vine ca răspuns la angajamentul UE de a atinge obiectivul de reducere cu până la 30% a poluării cu microplastice până în 2030, în cadrul unui efort amplu de promovare a unei economii circulare și a inovației sustenabile.

Ce este mai exact microplasticul

Microplasticul, definitoriu prin particulele sale de polimeri sintetici cu dimensiuni sub 5 mm, a devenit un protagonist involuntar al poluării mediului înconjurător și, implicit, al sănătății oamenilor. Aceste particule infime, insolubile și rezistente la degradare, sunt prezente în mod constant în oceane, râuri și ecosisteme terestre, generând o gamă variată de probleme ecologice.

Într-un context mai specific, microplasticele au intrat sub lumina reflectoarelor în industria cosmetică, aducând cu ele provocări semnificative. Microplasticele în produsele cosmetice sunt adăugate intenționat în diverse scopuri, cum ar fi exfolierea pielii și obținerea unei texturi sau culori specifice a cremelor până la crearea unui efect de strălucire în produse precum sclipiciul. Acestea se găsesc frecvent în produsele pentru unghii, de tip glitter sau accesorii după aplicarea lacului pe unghii.

De ce este important să vorbim despre microplastic în produsele cosmetice? Impactul asupra mediului și sănătății este unul mare, iar noile reglementări adoptate de Uniunea Europeană vizează precis această problemă. 

Impactul microplasticelor și rolul industriei cosmetice în combaterea poluării

Microplasticele eliberate în mediul înconjurător provin din diverse surse, iar produsele cosmetice au fost identificate ca un contribuitor semnificativ la această problemă. Polimerii sintetici sunt integrați în formulările produselor cosmetice, cu precădere în cazul cremelor exfoliante. De asemenea, ei contribuie și la îmbunătățirea vâscozității lichidelor și la crearea unui strat protector în zonele de aplicare pe corp. În plus, influențează și proprietățile emulsiei în care sunt incluși, ajutând anumite soluții să se amestece mai repede și mai bine.Microplasticul poate absorbi substanțe chimice periculoase, afectând calitatea apei, a solului și, în contact cu pielea oamenilor, pot provoca iritații, pot favoriza apariția anumitor alergii și chiar a cancerului. Astfel, reglementările privind utilizarea microplasticelor în produsele cosmetice au fost impuse pentru a limita riscurile privind sănătatea utilizatorilor și poluarea. Mai mult de atât, pe măsură ce aceste particule sunt înglobate în lanțul alimentar, ajungând în organismele marine și, indirect, în alimentele consumate de oameni, crește îngrijorarea pentru sănătatea umană.Industria cosmeticelor, conștientă de impactul său pe care îl are asupra mediului, își asumă acum o responsabilitate sporită în combaterea poluării cu microplastice. Reformularea produselor, eliminarea treptată a microplasticelor și investițiile în cercetare pentru alternative sustenabile devin priorități cheie pentru mulți producători din industria cosmeticelor. Este un proces complex și dinamic, în care inovația și colaborarea cu comunitatea științifică și autoritățile de reglementare sunt esențiale.Tot mai multe companii, printre care și noi, Pop ChemistProd, își adaptează practicile pentru a deveni un agent pozitiv în protejarea ecosistemelor fragile. 

Eliminarea microplasticelor din produsele cosmetice: transformări în industrie

Sursa foto: Freepik.com

Cu intrarea în vigoare a noilor reglementări adoptate de Uniunea Europeană, care interzic utilizarea microplasticelor în produsele cosmetice, industria se pregătește să facă față unui moment de tranziție semnificativ. Această mișcare reprezintă un pas important în direcția protejării mediului și a sănătății publice, având un impact major asupra produselor și proceselor din sectorul cosmetic.

Primul pas a fost interzicerea particulelor de tip sintetic, glitter  în produsele cosmetice și de make-up deși este foarte apreciat pentru efectul său deosebit. Această schimbare necesită reformularea unor produse și dezvoltarea unor alternative sustenabile care să ofere rezultate comparabile fără a utiliza polimeri sintetici, pigmenți cât mai naturali și sustenabili. Este un proces complex, dar necesar pentru a îndeplini noile standarde impuse de reglementări.

Reforma cosmeticelor nu este doar o obligație impusă de legislație, ci și o oportunitate pentru inovație și evoluție. Companiile care adoptă rapid alternative ecologice și orientate spre sănătatea consumatorilor vor câștiga încrederea acestora și vor contribui la construirea unei piețe mai durabile. Consumatorii devin, la rândul lor, un factor crucial, deoarece opțiunile lor de cumpărare influențează deciziile producătorilor și promovează o schimbare spre produse mai prietenoase cu mediul.

Pe lângă sclipiciul folosit la produsele de machiaj și anumite loțiuni de piele, microplasticele sunt utilizate în produsele de exfoliere, detergenți, emolienți pentru țesături și alte categorii. Interzicerea lor va necesita eforturi semnificative pentru a găsi și implementa substituenți eficienți și sustenabili. Cum vor face față producătorii transformărilor impuse de reglementare? Cum vor aborda brandurile cosmeticelor această schimbare pentru a rămâne competitive și pentru a-și menține angajamentul față de sustenabilitate?

Schimbările ce urmează să se facă sunt unele majore și implică ingredientele de bază care trebuie să fie selectate cu o mai mare rigurozitate și schimbarea rețetelor anumitor produse deja consacrate și preferate de consumatori, până la înlocuirea anumitor tipuri de ambalaje din plastic.

Însă, prin interzicerea microplasticelor producătorii sunt forțați să găsească alternative mai bune, mai sănătoase, mai naturale, eco-friendly, care sunt în favoarea utilizatorilor finali. 

Sclipiciul interzis în produsele cosmetice: O schimbare ecologică în lumea frumuseții

Recentele modificări legislative au adus o veste importantă pentru industria cosmetică, cu interdicția sclipiciului chimic tradițional în produsele cosmetice, de la rujuri strălucitoare până la produse pentru machiaj sau pentru îngrijirea unghiilor si a pielii. 

Interdicția sclipiciului chimic vine ca răspuns la îngrijorările tot mai mari legate de impactul microplasticelor asupra mediului și sănătății umane. Sclipiciul tradițional conține adesea particule de plastic care, odată ajunse în mediul înconjurător, devin o sursă semnificativă de poluare iar în contact cu pielea pot da reacții adverse, iritații, dermatite și nu numai. Această interdicție are drept scop să reducă utilizarea microplasticelor și să încurajeze o tranziție către produse cosmetice mai sustenabile.

Alternativa la sclipiciul tradițional constă în produse realizate din materiale biodegradabile, cum ar fi pigmenții naturali, sclipiciul din celuloză sau alte componente eco-friendly. 

Adaptarea industriei cosmeticelor la schimbările legislative privind microplasticul

Devine foarte clar că noile reguli impuse la nivel european vor aduce multiple schimbări într-o industrie atât de dinamică ca cea a cosmeticelor și produselor de make-up. Însă, considerăm că este extrem de important să subliniem rolul esențial pe care îl au consumatorii în eforturile de reducere a impactului microplasticelor. Fiecare alegere pe care o facem ca indivizi are un impact semnificativ, iar conștientizarea devine cheia transformării.

Cum pot contribui consumatorii la reducerea impactului microplasticelor? În primul rând, informarea este esențială. Cunoașterea ingredientelor și a modului în care acestea influențează mediul și sănătatea poate ghida consumatorii către alegeri mai informate. Etichetele eco-friendly, care evidențiază absența microplasticelor, devin un indicator important în deciziile noastre de cumpărare.

O altă modalitate prin care se poate aduce o contribuție este ca producătorii orientați către sustenabilitate să fie susținuți mai mult de către autorități, chiar și financiar, prin elaborarea unor programe dedicate. Brandurile care adoptă practici eco-friendly și investesc în alternative inovatoare merită recunoașterea tuturor. 

În calitate de producător, importanța alegerilor eco-friendly pentru noi este evidentă deoarece susținem și formulăm produse concepute pentru a minimiza impactul asupra mediului, folosim materii prime fără impact negativ asupra sănătății umane și a mediului, ambalaje reciclabile si eco-friendly, contribuind astfel activ la schimbarea direcției industriei către un viitor mai sustenabil. Acest angajament colectiv poate genera schimbări semnificative și poate influența și alți producători să abordeze practici mai responsabile.

În final, fiecare gest contează în lupta pentru un mediu mai curat și sănătos. Prin alegeri conștiente și sprijinirea inițiativelor sustenabile, contribuim la construirea unui viitor în care industria cosmeticelor și mediul înconjurător coexistă armonios.

Pentru a beneficia de produse sustenabile și sigure, perfect adaptate clienților tăi, te invităm să iei legătura cu noi. Poți să ne contactezi prin email, la adresa director@private-label.ro, sau prin telefon, la numărul 0751 071 043. Suntem aici pentru a discuta și a găsi cele mai bune soluții pentru business-ul tău.